Acasă / EVENIMENT / Identificat și reținut de polițiști, după ce ar fi sustras un autoturism

Identificat și reținut de polițiști, după ce ar fi sustras un autoturism

În dimineața zilei de 25 februarie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către un bărbat de 33 de ani, din Pitești, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustras autoturismul.

În urma cercetărilor, efectuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Pitești și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Pitești, s-a stabilit că autovehiculul în cauză ar fi fost sustras în cursul nopții, în urma cercetărilor fiind identificat un bărbat de 46 de ani, din Bârla, bănuit de săvârșirea faptei ce face obiectul cercetărilor, cel în cauză nefiind deținător de permis de conducere.

furt autoturism
În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără drept, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În urma colaborării cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului și cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, autoturismul în cauză a fost identificat pe raza comunei Icoana, județul Olt, iar bărbatul bănuit a fost depistat și condus la sediul poliției.
După administrarea probatoriului, în ziua de 25 februarie a.c., bărbatul de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 26 februarie, cel în cauză să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime costesti arges (5)

Impact violent între două mașini în orașul Costești! Trei persoane rănite

În urmă cu puțîn timp, un accident rutier între două autoturisme în orașul Costești, iar ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar