Acasă / EVENIMENT / În arest la domiciliu pentru înşelăciune

În arest la domiciliu pentru înşelăciune

După doar o noapte petrecută în arest, un individ a fost plasat în arest la domiciliu pentru infracţiunea de înşelăciune. Acesta este Gheorghe I., de 53 de ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov.Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă, a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prin metoda „şmen”.

arest la domiciliu

Din verificări s-a stabilit că, în seara de 8 iulie, în intervalul orar 19 – 20, cel în cauză a înșelat angajatele a două săli de jocuri de noroc din Bascov și Ștefănești, cu suma de 1.300 de lei în primul caz, respectiv 1.100 de lei în cel de al doilea. Concret, împricinatul le-a cerut celor două casiere să-i schimbe nişte bancnote cu valoare mare cu unele de valoare mai mică, după care ar fi cerut, din nou, schimbarea în bancnote cu valoare mare, sustrăgând în prealabil sumele mai sus amintite din teancurile de bancnote primit de la persoanele păgubite.După administrarea probatoriului, ifloveanul a fosr reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Procurorul de caz l-a prezentat Judecătoriei Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, iar instanţa l-a plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar