Acasă / SPORT / În primul meci din play-out, FC Hermannstadt va juca împotriva Gazului

În primul meci din play-out, FC Hermannstadt va juca împotriva Gazului

La Pitești, pe Stadionul ”Nicolae Dobrin”, FC Hermannstadt s-a impus cu 2-0 în fața moldovenilor. Cele două echipe se vor revedea în play-out. În play-off a ajuns FC Viitorul, care a câștigat, la Ovidiu, cu 1-0 jocul cu FC Botoșani. * Pentru FC Hermannstadt au marcat Sergiu Popovici și Filip Jazvic, doi dintre jucătorii aduși în iarnă. * Echipa sibiană va începe play-out-ul cu 16 puncte, la fel ca Dinamo și Gaz Metan. FC Botoșani și Politehnica Iași au 18, respectiv 17. * În primul meci din play-out, FC Hermannstadt va juca împotriva Gazului Metan, tot la Pitești. FC Hermannstadt a încheiat sezonul regulat cu o victorie, 2-0 cu Poli Iași, la Pitești, rezultat care îi permite să intre în play-out la egalitate de puncte cu Dinamo și Gaz Metan.

Ștefan Blănaru i-a exasperat pe suporterii ”alb-roșilor” după ce i-a suflat mingea portarului Rusu, în tușă, atacantul reluând în plasa laterală (’19). Jocul s-a mutat repede la cealaltă poartă, dar Filipe Nascimento a tras peste transversală, din lovitură liberă (’21). Tsoumou (’30) și Blănaru (’40) au irosit alte două șanse de a seschide scorul. Platini, în două rânduri (’44, ’51), a trecut și el pe lângă deschiderea scorului. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Sergiu Popovici, al cărui ”cap”, din 3-4 metri a fost parat cu un reflex senzațional de Denis Rusu (’55). Apoi Popovici a trecut la serviciu, însă Rusu a intervenit încă o dată salvator la reluarea lui Tsoumou (’57). Moldovenii au rămas în inferioritate cu un minut înainte de final, Mihalache fiind eliminat. Jucătorul Politehnicii s-a jucat în propria jumătate de teren și Jazvic i-a furat mingea, apoi Mihalache și-a luat adversarul de tricou și a văzut direct ”roșu” din partea ”centralului” Avram. Câteva zeci de secunde mai târziu Petrișor Petrescu l-a servit ideal pe Jazvic și acesta din urmă a stabilit rezultatul final.

TEXT tribuna.ro / FOTO Gabriela Neacsu – VIDEO Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar