Acasă / EVENIMENT / În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 44 de misiuni

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 44 de misiuni

În perioada 10.01.2024, ora 08:00 – 11.01.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 48 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

Incendiu Costești (1)

 INCENDII:

          (ora 20:24) Pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. Ajunse la locul solicitării, echipajele operative au constatat că incendiul se manifesta în interiorul unui coș de fum, unde ardea funinginea, flăcările prezentând pericol de propagare la acoperișul locuinței. Incendiul a fost stins în scurt timp, iar în urma producerii evenimentului nu s-au înregistrat victime.

          Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, vă recomandăm să țineți cont de următoarele recomandări:

  • verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
  • coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea);

                 (ora 03:57) Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Pitești, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au acționat în comuna Bascov, pentru asigurarea măsurilor specifice în cazul unui vehicul, la nivelul căruia s-a produs o explozie la una dintre anvelope. Pompierii au procedat la răcire a temperaturii în zona exploziei, până la înlăturarea oricărui pericol. Nu au fost identificate victime.

          INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI: 

          (ora 14:22) Detașamentul de Pompieri Pitești a intervenit în municipiul Pitești, strada Prelungirea Craioveni, la un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme. Nu au fost victime, iar salvatorii au asigurat măsuri specifice de prevenire ale incendiilor.

          (ora 19:11) Colegii noștri de la Detașamentul de Pompieri Pitești au fost solicitați să acționeze la un eveniment rutier produs în comuna Albota, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă. Echipajul medical nu a identificat victime, la locul intervenției pompierii asigurând măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.

          (ora 10:51) Patru echipaje de pompieri, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, au intervenit în comuna Drăganu la un eveniment rutier produs între două autoturisme. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au identificat o persoană de sex masculin, încarcerată în unul dintre vehicule, care, din păcate, nu prezenta funcții vitale. Persoane a fost extrasă în urma efectuării manevrelor de descarcerare de către pompieri. Echipajele medicale au mai asistat trei persoane, două de sex feminin și una de sex masculin, în urma monitorizării fiind transportate la spital. Paramedicii SMURD au evaluat victima de sex masculin, în vârstă de 46 de ani, care prezenta traumatism cranio-facial și acuza dureri la șolduri.De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 37 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.       

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar