Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și complicitate la viol și au încarcerat patru adolescenţi. Unul, care ar fi pus la dispoziție una dintre locuințele unde ar fi avut loc faptele, are 16 ani şi este suspectat de complicitate la viol, iar ceilalţi trei au 17 ani fiecare.
După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorul de caz i-a dus în faţa instanţei, iar magistraţii din municipiul Basarabilor au emis pe numele agresorilor mandate de arestare pentru 30 de zile.
Vă reamintim că, în același dosar, la data de 20 martie poliţiştii au reţinut cinci tineri, dintre care trei minori de 14, 16 şi 17 ani, şi doi bărbaţi de 19 şi 26 de ani, bănuiţi de săvârșirea infracțiunii de viol, care ulterior au fost arestaţi preventiv. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 18 spre 19 martie, aceştia ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră de 17 ani, din Corbeni, împotriva voinței sale, aceasta fiind constrânsă, prin amenințare, de un puştan de 14 ani din judeţul Vâlcea.
Tag-uri- . 24 A arges foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro fotopress24 r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...