Acasă / EVENIMENT / 13 localităţi argeşene, în scenariul roşu

13 localităţi argeşene, în scenariul roşu

Piteștiul şi alte 12 localităţi din judeţ, mai exact Bălileşti, Mărăcineni, Dârmăneşti, Godeni, Bradu, Uda, Băbana, Corbi, Lereşti, Priboieni, Mioveni şi Moşoaia, au a intrat în scenariul roșu fiindcă incidenţa infectărilor cu Sars-CoV-2, calculată la 14 zile, este mai mare de 3 la mia de locuitori. În şapte dintre aceste localităţi au fost decise noi restricţii.
Restricţii şi excepţii
Astfel, este interzisă activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor la Piteşti, Mioveni, Băbana, Godeni, Lerești, Mărăcineni, Priboieni. Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, între orele 5-21, doar pentru persoanele cazate în aceste unități din localităţile menţionate. Măsurile prevăzute se aplică și operatorilor economici cu activități în spații publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. În aceleaşi localităţi sunt interzise activităţile în domeniul jocurilor de noroc, precum şi a cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte. Se permite însă activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, între orele 5-21, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar şi a restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, între orele 5-21, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în toate localitățile din județ cu excepția celor mai sus menţionate.
Măsuri înăsprite
CJSU a hotărât şi înăsprirea restricţiilor în comunele Bălilești, Dârmănești și Mărăcineni, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică de 7,5/1.000 de locuitori, după cum urmează: * este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei fără restricții, după ora 20, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică; * este permisă funcționarea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii închise și/sau deschise, publice și/sau private, până la ora 18 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar între orele 18-5, doar cu activitate de livrare la domiciliu; * se suspendă activitatea operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness. Măsurile au intrat în vigoare începând de ieri, timp de 14 zile.
CJSU a mai interzis activitatea cu publicul a restaurante:or și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în comunele Moşoaia şi Uda, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. În aceleaşi localităţi este permisă activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, doar pentru persoanele cazate în acestea, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. La fel, este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc şi sunt interzise activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

.13 localităţi argeşene, în scenariul roşu!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sofer baut

Trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar