Acasă / EVENIMENT / Incendii la început de săptămână

Incendii la început de săptămână

Săptămâna în curs a debutat cu producerea a trei incendii la care au fost solicitaţi să intervină pompierii militari. Două persoane au fost rănite uşor.
Foc în apropierea fermei
Primul incident a avut loc luni după-amiază, când deasupra oraşului Ştefăneşti s-a ridicat un nor de fum. Au intervenit pompierii cu o autospecială, care au constatat că luase foc vegetaţia uscată din apropierea staţiunii viniviticole din localitate.
„Doar în prima jumătate a anului am intervenit la peste 80 de incendii de vegetație uscată care au afectat aproximativ 180.000 mp de teren, iar în unele situații au fost distruse garduri și construcții anexe. Pentru a preveni arderile necontrolate, cetăţenii trebuie să respecte câteva reguli elementare cum ar fi: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor”, a transmis ISU Argeş.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

IPJ-Arges

IPJ.Argeș: Măsuri suplimentare de ordine în intervalul 30 aprilie – 6 mai

Măsuri suplimentare de ordine au fost asigurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar