Acasă / EVENIMENT / Incendiile continuă să facă prăpăd în judeţ

Incendiile continuă să facă prăpăd în judeţ

Odată su sosire primăverii, mulţi cetăţeni dau foc resturilor vegetale în scop de a-şi igieniza terenurile, ignorând faptul că, lăsate fără supraveghere, flăcările se pot extinde cu repeziciune ajungând la case şi anexe gospodăreşti.
La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact duminică, pompierii argeşeni au fost să intervină pentru stingerea mai multor incendii care au cuprins sute de mii de metră pătraţi de vegetaţie uscată. Intervenţiile nu au fost deloc uşoare, mai ales că, favorizate de vânt, flăcările s-au propagat la gospodării şi anexe şi ameninţau să ajungă la pădure. Din fericire nu au fost victime.
Astfel, patru echipaje cu două autospeciale, o autoscară şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul Piteşti au acţionat la Mărăcineni unde luase foc o vilă, iar în sprijin a fost trimis şi o autospecială a pompierilor din Mioveni. Au ars pe o suprafață de aproximativ 400 mp mansarda locuinței și o anexă în care se aflau lemne și un un autoturism, fiind protejate vecinătățile, restul casei și alte construcții din curte. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este producerea scânteilor mecanice pe timpul utilizării unui polidisc.
Un alt incendiu, în care a fost afectată o construcție de aproximativ 80 mp, a avut loc în comuna Godeni, iar în alte două, de vegetaţie uscată, din aceeaşi localitate, flăcările se îndreptau spre calea ferată. În acest caz a fost aplicată și o amendă de 2.500 lei. Un incendiu izbucnit la Călinești a pus în pericol locuințele cetățenilor și clădirea gării din localitate, iar o construcție de aproximativ 50 mp, care era folosita ca adăpost de animale și fânar, a
fost distrusă în totalitate. Cauza probabilă de izbucnire a fost un scurtcircuit electric. De asemenea, în cursul nopții de duminică, pompierii de la punctul de lucru Rucăr au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală cu lemne din localitate.
În urma evenimentului au ars cinci metri pătrați de acoperiș și un panou electric, cauza probabilă fiind de natură electrică..
„Echipajele de pompieri au fost din nou solicitate să oprească incendiile de vegetație din propagare, acționând cu mijloace de primă intervenție alături de cetățeni, colegi veniți în sprijin din timpul liber, personal din cadrul Ocolului Silvic și Serviciile Voluntare și Private pentru Situații de Urgență. În ultimele două zile, pompierii au intervenit în cazul a 45 de incendii de vegetație uscată și deșeuri, în care a fost afectată o suprafață totală de teren de peste 900.000 mp și o cantitate de aproximativ 5.200 kg deșeuri din cauciuc și gunoi menajer. Patru astfel de evenimente au avut loc la Ștefănești, trei la Topoloveni, câte două la Călinești, Leordeni, Micești, Mihăești, Pitești, Curtea de Argeș, Rociu și Schitu Golești şi câte unul la Albești de Muscel, Aninoasa, Bascov, Bălilești, Budeasa, Căteasca, Priboieni, Cicăneşti, Corbeni, Dobrești, Godeni, Izvoru, Mioarele, Câmpulung, Mușătești, Poiana Lacului, Șuici, Stolnici, Țițești, Vulturești și Poienarii de Muscel. Totodată au fost aplicate și două sancțiuni contravenționale în cuantumul total de 5.000 lei în localitățile Ștefănești și Budeasa”, ne-a informat ISU Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Țițești

Accident între două autoturisme în comuna Țițești

  Accident rutier produs în comuna Țițești, în care sunt implicate două autoturisme. În urma ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar