Acasă / EVENIMENT / Incendiu violent într-o gospodărie din Hârtiești

Incendiu violent într-o gospodărie din Hârtiești

Sâmbătă după-amiază, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au acţionat la Hârtieşti unde un violent incendiu izbucnise în gospodăria unui cetăţean.
În momentul în care au ajuns la fața locului, forțele de intervenție au constatat că focul ardea în dezvoltare manifestându-se la acoperișul casei și la o anexă construită din lemn. În interiorul anexei erau și trei butelii de gaz care au fost scoase din flăcări de către pompieri preîntâmpinându-se astfel producerea unei explozii care ar fi putut afecta şi locuinţele învecinate.
„Anexa a ars în totalitate, iar la casă flăcările au distrus acoperișul și o cameră în care tavanul s-a prăbușit peste bunurile din interior. Din fericire, nu au fost victime. Intervenția a durat aproximativ o oră și jumătate, timp în care militarii au reușit să împiedice propagarea flăcărilor și să le stingă. Acolo locuia un bărbat, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un mijloc de încălzire nesupravegheat (soba de cărămidă lângă care se aflau materiale combustibile)”, au transmis pompierii musceleni.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

14 mai – „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste” (12)

14 mai – „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”

La 15 Mai 1948, într-o singură noapte sunt arestaţi cinci mii „Mai 1948. Speranţe mari: ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar