Acasă / EVENIMENT / Incendiu la Rezervorul de Țiței de 50.000 mc din incinta Arpechim

Incendiu la Rezervorul de Țiței de 50.000 mc din incinta Arpechim

arpechimISU Argeș a fost sesizat, în data de 07.05.2018, de către reprezentanții SPSU SC. Falck Fire Services, de producerea unui posibil incendiu la rezervorul de țiței de 50 000 mc din incinta Arpechim.
La sosirea primelor forțe ale ISU, se acționa, de către serviciul privat al obiectivului, cu apă și spumă, utilizând instalația fixă de pe rezervor și 4 autospeciale. De asemenea, erau acționate instalațiile inelare de protecție și răcire a rezervorului afectat și cel învecinat. Din partea ISU au intrat în dispozitivul de intervenție 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Totodată, au fost folosite și tunurile fixe ale instalației speciale a rezervoarelor. Până la ora 20.03 rezervorul s-a răcit prin intermediul tunurilor autospecialelor, ale tunurilor fixe și instalațiilor inelare. S-au efectuat măsurători ale temperaturii la diferite intervale de timp, atât la capacul rezervorului, cât și la manta, dar și în lichid, prin imersiune la diferite adâncimi. La măsurătorile succesive, timp de o oră, nu s-au constatat diferențe, drept urmare s-a hotărât faptul că nu mai este niciun pericol de incendiu și intervenția s-a încheiat la ora 21.14. Trebuie menționat că nu a ars produs petrolier, ci doar elemente constructive ale rezervorului (garnitură cauciuc etanșare capac). Pe timpul nopții au rămas în monitorizare o autospecială din partea ISU și una din partea serviciului privat, urmând ca în cursul dimineții să se constate pagubele și caua probabilă a incendiului deoarece, după finalizarea intervenției, pe timp de noapte nu s-au putut observa din cauza păturii de spumă de pe capacul rezervorului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar