FCSB – FC Argeș 4-0(2-0) Au marcat: Tănase (penalty 8′), Olaru (34′, 83′), Cristea (65′).
FC Argeș a pierdut fără drept de apel confruntarea de luni seară, din deplasare, cu FCSB, din runda cu numărul 7 a play-off-ului Casa Liga 1. foto: Gabriela Neacșu
Piteștenii au cedat cu 0-4 în disputa de pe Arena Națională și rămân pe locul 6 al play-off-ului, ultimul, cu 27 de puncte, cu trei mai puțin decât FC Voluntari, ocupanta locului 4. Bucureștenii au început în forță, iar Tănase a lovit transversala după după doar un minut și jumătate. FCSB a deschis scorul în minutul 8, dintr-un penalty provocat de Joao Miguel și transformat de Tănase. Echipa noastră a avut șansa să restabilească egalitatea, însă Șerban a trimis în bara transversală. Olaru a dublat avantajul roș-albaștrilor pe tabelă cu zece minute înainte de finalul primului mitan. FC Argeș putea reduce din diferență până la pauză, când Said scăpat singur cu portarul Târnovanu, a fost blocat in extremis. După revenirea de la cabine, vicecampioana a mai punctat de două ori, prima dată prin Iulian Cristea, iar a doua oară prin Olaru, care a realizat astfel ”dubla”. Următorul meci oficial al echipei noastre este programat sâmbătă, 7 mai, de la ora 20.30, pe stadionul Nicolae Dobrin, cu CFR Cluj, campioana României și liderul Ligii I.
Caseta tehnică:
FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu (Gheorghe 70′), Cristea, Miron, Radunovic – Olaru (Muși 85′), Şut, Edjouma (Oaidă 46′) – Coman (Cordea 70′), F. Tănase (Stoica 70′), Oct. Popescu. Antrenor: Anton Petrea
FC Argeş: Micle – Dobrosavlevici (Işfan 61′), Turda, Joao Miguel, Latovlevici – Meza Colli (C.Tănase 61′), Raynov (Palic 83′)- Viana, Şerban, Dumitraşcu (Ganea 60′) – Said (Fatai 84′). Antrenor: Andrei Prepeliţă
Cartonaşe galbene: Târnovanu 26′, Coman 71′ / Said 28′, Raynov 55′.
Stadion: Arena Națională; Spectatori: 11.700
Arbitru: Ionuţ Coza /A1: Sebastian Gheorghe /A2: Radu Ginguleac
Observatori: Augustus Constantin, Imilian Şerbănică. Sursa – Fotbal Club Argeș Pitești