Acasă / EVENIMENT / Instituţii, firme, clinici înşelate de o bandă de escroci

Instituţii, firme, clinici înşelate de o bandă de escroci

-reţineri înşelăciune

Instituții publice, clinici medicale private și benzinării din Argeș, București și alte trei județe au fost ţepuite cu aproximativ șapte milioane de euro de o grupare infracțională care a acționat timp de cinci ani pe teritoriul României și al altor state europene. Modul de operare a fost pus la punct de liderul grupări, iar sarcinile pe care le aveau ceialalţi membri erau bine determinate. Aceştia sunau la instituții sau la firme private, se dădeau angajați al unor furnizori de diverse servicii și anunțau că a fost schimbat contul bancar în care trebuiau virate sumele datorate. Ulterior trimiteau un mail cu noul cont bancar unde erau făcute și plățile, iar de aici banii erau transferați în conturi deschise de persoane convinse cu sume modice.
Descinderi în Bucureşti şi în cinci judeţe
Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală și cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPF – Direcția de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, au efectuat 17 percheziții domiciliare în București și județele Olt, Vâlcea, Argeș, Caraș – Severin și Ilfov pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în infracțiuni de înșelăciune, fraudă informatică, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și complicitate la aceste infracțiuni.
Spălare de bani
Din cercetări a reieșit că, începând cu sfârșitul anului 2015, pe teritoriul României, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat în vederea spălării sumelor de bani provenite din infracțiuni de înșelăciune și fraudă informatică. Deși în perioada 2016-2021,structura grupului s-ar fi modificat periodic, prin aderarea mai multor racolatori și cărăuși de bani nucleul grupului a rămas întotdeauna același, legăturile dintre membrii principali bazându-se în principal pe încredere reciprocă. Liderul grupării era cel care ar fi ținut legătura cu autorii infracțiunilor de înșelăciune și fraudă informatică, cărora le-ar fi furnizat datele necesare transferării sumelor obținute prin inducerea în eroare a persoanelor vătămate sau virate în urma acțiunilor specifice infracțiunii de fraudă informatică. De asemenea, i-ar fi coordonat pe ceilalți membrii ai grupării stabilindu-le roluri bine determinate. O parte semnificativă a sumelor de bani spălate de către gruparea infracțională ar fi fost virate de către persoane vătămate din România și din străinătate, în special din Spania, de regulă, autorități publice, instituții publice și instituții de interes public, în urma acțiunilor de inducere în eroare a angajaților acestora.
Contactaţi telefonic
Membrii grupării ar fi contactat telefonic persoana vătămată și și-ar fi atribuit calitatea de angajați ai unui furnizor. În cursul convorbirii comunicau schimbarea conturilor bancare în care urmau a fi efectuate plățile aferente facturilor scadente și viitoare. La scurt timp după finalizarea discuției telefonice, persoana vătămată primea un mesaj, prin e-mail, care conținea o adresă purtând antetul furnizorului și eventual numele și semnăturile persoanelor din conducere, prin care se solicita persoanei vătămate efectuarea plăților facturilor într-un alt cont bancar, decât acela în care se efectuaseră anterior. Titularii conturilor în care se făcea virarea sumelor erau racolați de către membrii grupului infracțional în special dintre persoanele fără posibilități financiare. Contra unor sume cuprinse între 50 și 500 de lei, acestea din urmă deschideau conturi la bănci din România și din străinătate folosind acte de identitate reale sau falsificate și oferind ca date de contact numere de telefon indicate de către racolatori.
Banii, mutaţi în diverse conturi
După transferarea de către persoanele vătămate sau de către autorii fraudelor informatice a sumelor de bani în conturile bancare ale intermediarilor, acestea erau ulterior mutate de către un alt membru al grupării în diverse conturi bancare, iar mai apoi erau retrase în numerar de la bancomate de pe teritoriul României sau al altor state europene.
Modul în care era structurată activitatea grupului era menită să asigure un nivel de anonimitate în jurul liderilor marcanți ai acesteia, identitatea lor fiind ascunsă membrilor de rang inferior, cu care nu interacționau niciodată în mod direct, ci doar prin interpuși. Activitatea infracțională s-a desfășurat pe teritoriul mai multor state, conturile bancare utilizate de membrii grupării fiind deschise în România, Slovacia, Polonia, Cehia, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania și altele, gruparea devenind cunoscută pe piața spălătorilor de bani din Europa. Până în prezent, sumele de bani care au făcut obiectul mecanismului de spălare sunt estimate la peste 7 milioane de euro.
Documente, bani, telefoane ridicate
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente bancare emise în alte state din Uniunea Europeană și din Federația Rusă, 532.133 de lei, 17.000 de euro, aproximativ 250 de telefoane mobile, laptopuri, routere portabile, 719 cartele SIM, 132 de carduri bancare, un pistol cu bile fără autorizație și diverse documente privind tranzacții bancare. La sediul DIICOT – Structura Centrală și la sediile mai multor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor fi conduse, în vederea audierii, aproximativ 380 de persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași, Sighetu Marmației, Giurgiu, Timișoara, Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Sibiu, Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni, al polițiștilor din Olt, al polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești, București, Ploiești, Brașov, Craiova, Timișoara, Bacău, al Jandarmeriei Argeș și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, suportul de specialitate a fiind asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
„Persoanele fizice sau juridice care consideră ca au fost prejudiciate prin acest mod de operare sunt rugate să se adreseze DIICOT prin poștă, fax sau pe adresa de e-mail: contact@diicot.ro”, a transmis DIICOT.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Bărbat de 74 de ani, din Pietroșani prins baut la volan

În ziua de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar