Acasă / EVENIMENT / Invitați italieni, la Filarmonica Pitești

Invitați italieni, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 14 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar cu pagini semnate de Beethoven și Mendelssohn. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Roberto de Maior, participă, ca solist, pianistul Alessandro Marano. În program: L. van Beethoven – Concertul Nr. 5 pentru pian și orchestră și F. Mendelssohn – Simfonia nr. 4 în La major, Italiana.

Robert de Maior
Absolvent al secției vioară a Conservatorului din Vicenzo, Roberto de Maior și-a perfecționat studiile la Brescia și Fiesole. S-a specializat în muzică de cameră la United World College of the Adriatic with Trio di Trieste. Ca dirijor, a condus Youth Orchestra Vicentina, Orchestra Sinfonica Provincial Santa Fe (Argentina), filarmonica din Malaga, Orchestra Teatrului Olimpico, Orchestra Pomeriggi Musicali, Filarmonica „Banatul” din Timisoara, Orchestra Salieri, Vidin Sinfonietta ș.a. A fost invitat să susțină cursuri de master de regie la Royal College of Tokyo și Gina Bachauer International Music Master Class din Zurich.

Alessandro Marano
Pianistul Alessandro Marano este unul dintre cei mai străluciți muzicieni ai generației sale. Concomitent cu studiile la Conservatorul de Muzică „Stanislao Giacomantonio” din Cosenza a urmat Cursurile Internaționale de Pian în cadrul Fundației „Paul Hindemith” din Blonay (Elveția). Premiat al mai multor concursuri naționale și internaționale de pian, a avut recitaluri solo și concerte simfonice la Bacău, Arad, Botoșani, Sibiu, dar și în Bulgaria, Polonia, Mexic, Republica Moldova, Spania, Franța, Elveția, Germania, Grecia, Austria, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Rusia, Marea Britanie. A cântat sub bagheta dirijorilor Ovidiu Balan, Grigor Palikarov, Konstantin Ilievsky, Petronius Negrescu, Valentin Doni, Cristian Neagu, Piotr Sulkowski, Lyubomir Denev Jr, Rodrigo Sierra Moncayo, Cristian Lupes, José Perales.Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Pieton accidentat de un autoturism

Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Rociu

Ieri seară un incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Rociu, satul Gliganu de Jos. Au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar