Acasă / SOCIAL / Invitați italieni, la Filarmonica Pitești

Invitați italieni, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 aprilie, de la ora 19.00,  la Centrul Multifuncțional,  ultimul concert simfonic extraordinar al lunii. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești revine dirijorul italian Giovanni Pompeo, solistul concertului fiind, la alphorn, Carlo Torlontano.

În program: Anton Zimmermann – Sinfonia Pastoritia, Giovanni D’Aquila – The great Horn of Helm, Leopold Mozart – Sinfonia Pastorella și L. van Beethoven – Simfonia a 7 – a.

Giovanni Pompeo

Giovanni Pompeo începe studiul muzicii la Matera, desăvârșindu-și pregătirea la Teatrul și Filarmonica La Scala din Milano, cu maeștrii Muti, Sinopoli, Levine, Chung și Gergiev. Director artistic și muzical al orchestrei din Matera, dirijează orchestre din Italia (San Remo, Benevento, Bari ș.a.), dar și din Germania, Grecia, Bulgaria, Mexic, SUA. De asemenea, organizează evenimente artistice în scopul promovării orchestrelor de tineret. Pentru această activitate a primit o diplomă de merit din partea președintelui Republicii Italiene.

Carlo Torlontano

Profesor de corn la Conservatorul de muzică „L. D’Annunzio” din Pescara, Italia, Carlo Torlontano a cântat cu mulți dintre cei mai prestigioși dirijori ai lumii. A fost solist în festivaluri internaționale și concerte simfonice la: Mozarteum Salzburg, Philharmonie Berlin, Warszawa Philharmonia, St. Petersburg Philharmonic, Beethovenhalle Bonn, Proms Prague, Mainly Mozart San Diego, Tokyo Muza Symphony Hall, Kuhmo Chamber Festival, Salle de Concert Pollak de Montréal, Brisbane Festival, Casa da Música do Porto, Wartburgkonzert Eisenach, Newport Music Festival, Belgrad Philharmonic, Filarmonica „Enescu”, Theatre Basel, Luxembourg Philharmonia. Fost cornist principal la Orchestra Simfonică de Radio Televiziune RAI și Teatrul di San Carlo din Napoli, își dedică cea mai mare parte a timpului promovării alphornului, contribuind la dezvoltarea repertoriului și introducând în sălile de concert acest instrument.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minivacanță în siguranță!

ISU Argeș:Minivacanță în siguranță!

Pe timpul minivacanței de 1 Mai și al Sărbătorilor Pascale, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar