INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 13 februarie, ora 10 – 14 februarie, ora 08 Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații îndeosebi în nordul, centrul și estul țării, unde se vor acumula cantități de apă în general de 15…25 l/mp. Vor fi ploi, ce vor avea și caracter de aversă. În Carpații Orientali și trecător în noaptea de marți spre miercuri, în Transilvania și Moldova se vor semnala precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Marți, vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice și sud-vestice, iar spre seară și noaptea și în cele estice, cu viteze de 45…55 km/h.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 13 februarie, ora 10 – 14 februarie, ora 08 Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ, ninsori la altitudini de peste 1400 m Zone afectate: vestul și sud-vestul Transilvaniei, Carpații Occidentali și Meridionali În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, iar pe parcursul zilei de marți și la începutul nopții de marți spre miercuri și în Carpații Occidentali și în vestul și sud-vestul Transilvaniei vor fi cantități de precipitații de 25…30 l/mp, iar izolat de 40 l/mp. Vor fi mai ales ploi, iar la munte, la altitudini mai mari de 1400 m va ninge și se va depune strat de zăpadă.
COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 13 februarie, ora 10 – 13 februarie, ora 22 Fenomene vizate: ninsori abundente și depunere de strat consistent de zăpadă Zone afectate: zona montană a județelor Hunedoara, Alba și Sibiu În zona montană a județelor Hunedoara, Alba și Sibiu va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă. Cantitățile de precipitații vor fi de 50…70 l/mp.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 14 februarie, ora 08 – 14 februarie, ora 20 Fenomene vizate: intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului și hărții În intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări temporare în Moldova și nord-estul Munteniei, cu viteze la rafală de 55…65 km/h. Notă: intensificări ale vântului cu viteze în general de 45…55 km/h vor fi și în restul Munteniei, Dobrogea și local în Oltenia.