Acasă / EVENIMENT / Iubirea interzisă l-a costat libertatea

Iubirea interzisă l-a costat libertatea

Întrucât s-a iubit cu o copilă care putea să-i fie fiică, un bărbat şi-a pierdut libertatea ajungând la puşcărie.Judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Piteşti pe numele lui Valerică Bobi T., de 40 de ani, din municipiu, condamnat la trei ani şi şase luni de puşcărie cu executare în regim de detenţie pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, în formă continuată.

barbat-după-gratii-fotopress-24ro
În martie 2022, bărbatul a fost arestat preventiv din cauză că, în perioada iunie 2021 – ianuarie 2022, a întreţinut relaţii de concubinaj cu o puştoaică în vârstă de nici 14 ani. A stat în arest preventiv până în luna mai, când măsura iniţială a fost înlocuită cu arestul la domiciliu. Trimis în judecată, inculpatul a fost condamnat, în luna iulie, de Judecătoria Piteşti la trei ani şi jumătate de închisoare. Întrucât nu era definitivă, decizia instanţei de fond a fost contestată şi dosarul a intrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, ai cărei magistraţi au respins acţiunea ca fiind nefondată şi au menţinut pedeapsa pronunţată de prima instanţă.Valerică Bobi T. a fost ridicat de oamenii legii şi încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar