Curajul adevărat nu poartă întotdeauna uniforma în timpul programului. Uneori, el apare exact atunci când cineva alege să nu treacă nepăsător mai departe.
În seara de 22 mai 2026, sergentul major Tocilă Ștefan, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, se îndrepta spre casă. Deși încheiase serviciul, pentru el misiunea de a proteja oameni abia începea.
Observând un incendiu violent izbucnit la o locuință, nu a ezitat nicio clipă. Acesta a alergat spre casa în flăcări și, împreună cu alte trei persoane, a reușit să salveze persoana aflată în interior.
Ulterior, a îndepărtat un autoturism electric aflat în apropiere, prevenind astfel un posibil pericol major. În zonă aflandu-se un numar mare de persoane, colegul nostru a delimitat perimetrul, a ținut oamenii la distanță și a sprijinit echipajele de intervenție până la stingerea completă a incendiului.
Astăzi vorbim despre un jandarm. Dar, mai presus de orice, vorbim despre un om care a ales să salveze, să ajute și să rămână acolo unde era nevoie de el. Respect pentru devotament, curaj și omenie!
Foto Press 24


