Acasă / EVENIMENT / Judecat pentru violenţă domestică

Judecat pentru violenţă domestică

Femeie-bătută-fotopress-24ro
Polițiștii Secției Rurale Bascov au terminat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru violenţă în familie raportată la loviri sau alte violenţe.
În urma verificărilor a rezultat că, în jurul orei 10 a zilei de 10 februarie, Florin I., de 46 de ani, din Budeasa, şi-a luat la bătaie concubina în vârstă de 47 de ani, pe care a lovit-o cu bestialitate cu pumnii şi picioarele şi a târât-o prin curte. De teamă că va fi dată afară din casă, femeia, cunoscută cu probleme medicale, le-a zis poliţiştilor sosiţi la faţa locului că nu s-a întâmplat nimic. Afirmaţiile sale au fost contrazise de martori şi după administrarea probatoriului bărbatul fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. După cum am relatat la acea dată agresorul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive şi a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, totodată fiind dispuse obligațiile de a nu reveni la locuința comună din Budeasa și de a nu se apropia sau contacta persoana vătămată, în mod direct, indirect sau pe orice altă cale. Dosarul cauzei va fi înaintat procurorilor piteşteni cu propunerea de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

IPJ-Arges

IPJ.Argeș: Măsuri suplimentare de ordine în intervalul 30 aprilie – 6 mai

Măsuri suplimentare de ordine au fost asigurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar