Acasă / EVENIMENT / Judecat pentru violenţă în familie

Judecat pentru violenţă în familie

Şi-a ameninţat soţia şi a ajuns în arest

Aşa cum v-am informat, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Bascov l-au încătuşat pe Mihai Ştefan G., de 45 de ani, din Budeasa,  pentru comiterea infracţiunilor de amenințare și distrugere. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă. Împricinatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi miercuri seară, când a expirat ordonanţa, a fost repus în libertate. Ieri, poliţiştii au finalizat cercetările, iar dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.
Vă reamintim că, pe fondul unui conflict spontan, cel în cauză și-ar fi amenințat soția în vârstă de 40 de ani cu acte de violență. De teamă, femeia a fugit locuinţă şi s-a refugiat în autoturismul care-i apaţine. Furios, bărbatul a urmat-o şi a spart parbrizul şi geamurile laterale. 
Potrivit anchetatorilor, cei doi se află la a două căsătorie şi fiecare are copii din prima căsnicie. După o perioadă de convieţuire în concubinaj, cu doi ani în urmă s-au căsătorit cu acte în regulă. Anul trecut, tot pe fondul unei crize de gelozie, bărbatul şi-a agresat soţia şi i-a spart telefonul. Femeia l-a reclamat, dar pe parcursul cercetărilor şi-a retras plângerea.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale (1)

Jandarmii argeșeni au acționat cu efective mărite 1 Mai și Sărbătorile Pascale

Rezultatele obținute de jandarmii argeșeni în perioada minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale „În ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar