Acasă / EVENIMENT / Judecaţi pentru delapidare

Judecaţi pentru delapidare

delapidare

Trei bărbaţi vor ajunge în faţa instanţei după ce pe numele lor au fost deschise dosare penale pentru delapidare şi complicitate la delapidare.
Astfel, ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, supravegheaţi de procuror, au finalizat cercetările într-o cauză de delapidare, respectiv complicitate la delapidare. Din verificări s-a constatat că, în seara de 17 iunie 2021, un tânăr de 24 de ani, care se afla în timpul serviciului fiind angajat la o sală de jocuri din Piteşti, şi-a însuşit, în repetate rânduri, suma de aproxiomativ 21.000 de lei din gestiune. El i-a dat banii unui prieten în vârstă de 34 de ani pentru ca acesta din urmă să bage bani, cum se zice, în jocuri de noroc în vederea obţinerii unor câştiguri în folosul „sponsorului”. Manevra pusă la cale a fost devoalată de oamenii legii, iar dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.
Tot poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au terminat cercetările într-un alt dosar de delapidare. Potrivit anchetatorilor, în ziua de 10 ianuarie 2020, un bărbat de 24 de ani, din Piteşti, angajat al unei firme de curierat, şi-a însuşit din gestiune aproximativ 1.100 de lei pentru a-i folosi în interes personal. Şi în acest caz dosarul va fi înaintat Parchetului Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale (1)

Jandarmii argeșeni au acționat cu efective mărite 1 Mai și Sărbătorile Pascale

Rezultatele obținute de jandarmii argeșeni în perioada minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale „În ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar