Acasă / EVENIMENT / La proces pentru ucidere din culpă

La proces pentru ucidere din culpă

proces pentru ucidere din culpă
Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunile de ucidere din culpă, conducere fără permis şi refuzul sau sustragerea de recoltarea de probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei.
Din verificări s-a constatat că, după cum am şi relatat în cursul anului trecut, Petre F., de 37 de ani, din Berevoeşti, circula cu un autoturism pe DJ 732B de pe raza localităţii. El a comis un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi vătămare corporală altor două, care se aflau în afara părţii carosabile.
Vă reamintim că victima, de 54 de ani, stătea pe bancă în fața porții. La un moment, mașina condusă de împricinat a izbit o autoutilitară şi a fost proiectată pe celălalt sens de mers lovindu-le în plin pe cele trei femei.
„Accidentul s-a produs între o autoutilitară și un autoturism, acesta a ajuns în afara părții carosabile accidentând grav femeia ce se afla la bancă.
Pompierii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, ulterior venind în sprijin și un echipaj al serviciului judeţean de ambulanţă cu medic. La fața locului, pompierii au găsit femeia în stop cardio-respirator, cu multiple traumatisme și o amputație la piciorul drept. Paramedicii SMURD au început manevrele de resuscitare însă fără succes”, a transmis la vremea respectivă ISU Argeş.
Verificat cu etilotestul, a rezultat că bărbatul de la volan nu deţinea permis de conducere, era băut şi avea o concentraţie de peste 0,40 mg/l de alcool pur în aerul expirat, dar a refuzat să fie dus la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În noaptea de 20 spre 21 iulie 2020, Petre F. a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. A doua zi, procurorul de caz l-a prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă.
Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar