Acasă / EVENIMENT / Vindeau produse falsificate

Vindeau produse falsificate

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii economice Argeş au finalizat cercetările în două dosare penale întocmite pentru comiterea infracţiunilor de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
În primul caz este vorba despre Rodica H., de 54 de ani, din Călineşti, care a vândut pe raza municipiului Curtea de Argeş mai multe articole de îmbrăcăminte purtând insemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute. Hainele cu pricina au fost confiscate şi analizate de către titularii mărcilor, rezultând că produsele nu erau originale şi prejudiciul se ridică la valoarea de aproximativ 1.800 de euro.
În cel de al doilea este vorba despre Jenica N., de 32 de ani, din Curtea de Argeş. Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2018 femeia ar fi comercializat aproximativ 500 de articole vestimentare purtând insemnele unor producători recunoscuţi la nivel internaţional de asemenea contrafăcute, iar prejudiciul a fost evaluat la circa 24.000 de euro şi 17.000 de lei.
Ambele dosare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea de trimitere în judecată.

Vindeau produse falsificate

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar