Acasă / POLITIC / Liberalii argeşeni cer demisia lui Miuţescu şi a lui Tofan

Liberalii argeşeni cer demisia lui Miuţescu şi a lui Tofan

Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, şi Gelu Tofan, preşedintele PNL Piteşti
Într-un comunicat de presă transmis în cursul zilei de vineri, liberalii argeşeni solicită ca Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, şi Gelu Tofan, preşedintele PNL Piteşti şi viceprimar al municipiului, să-şi dea demisiile din funcţiile deţinute în cadrul partidului.
„În urma apariției în spațiul public a informațiilor transmise oficial de către Direcția Națională Anticorupție, conform cărora actualul președinte al PNL Argeș are calitatea de suspect într-un dosar penal care implică desfășurarea activității în instituții publice, cerem ca Adrian Miuțescu să își semneze demisia de onoare. Nu în ultimul rând, cerem demisia lui Adrian Miuțescu și pentru inutilitate și pentru prejudiciul de imagine și încredere adus PNL Argeș atâția ani. Adrian Miuțescu a pierdut ocazia să-și dea demisia de onoare pe care o ceream imediat după alegeri, când, din cauza acelorași decizii unilaterale și discreționare, a reușit contraperformanța să poziționeze PNL Argeș pe ultimele locuri la nivel național, în rândul filialelor liberale. Această demisie se impune cu atât mai mult cu cât Adrian Miuțescu nu-și mai reprezintă electoratul, retrăgându-se între timp din Grupul parlamentar al PNL, partid pe ale cărui liste a fost ales parlamentar. Demisia de onoare a devenit, acum, o demisie imperioasă, pe care o cerem cu toată responsabilitatea. Acuzațiile DNA sunt grave. Opt infracțiuni de folosire a influenței și autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Iar cât timp domnul Adrian Miuțescu refuză să demisioneze din PNL, aceste acuzații reprezintă o pată aruncată nedrept asupra partidului.
Deși există prezumția de nevinovăție până la o pronunțare definitivă a instanței, nu putem ignora faptul că în mass-media s-a scris și s-a vorbit în numeroase rânduri despre numirile cel puțin ciudate pe care conducerea PNL Argeș le-a făcut chiar și în instituții sensibile ale statului. De asemenea, mulți dintre membrii PNL Argeș și ai Organizației PNL Pitești și-au exprimat în numeroase rânduri, public sau în interiorul partidului, nemulțumirea cu privire la modul discreționar în care se făceau aceste numiri, scandaloase pe alocuri. Noi, în calitate nu doar de membri ai PNL Argeș, ci și de cetățeni, înțelegem că acest comportament nu are nicio legătură cu politica pe care ar trebui să o facă un partid.
În același context în care se aduc grave prejudicii de imagine PNL Argeș, solicităm și demisia președintelui Organizației PNL Pitești, Gelu Tofan, urmărit de către procurorii DNA în același dosar cu Adrian Miuțescu sub acuzația de folosire a influenței și autorității pentru obținerea de foloase necuvenite. Este de notorietate modul în care Gelu Tofan, prin presiuni, a ajuns viceprimar al Piteștiului, funcție pe care considerăm că nu o mai onorează”, a transmis PNL Argeş.
Comunicatul este semnat de membri marcanţi ai partidului precum prefectul Radu Perianu, Dorin Voicu, Narcis Sofianu, Mihai Coteț, Dragoș Predescu (subprefect), Gabriel Popa, Ion Cosmin Ştefan, Dumitru Drăguşin, Vasile Preda, Radu Doru, Constantin Smeu, Vasile Filip, Iulian Țecu, Sorin Fîlfănescu, George Năstase, Daniel Ghiță, Marius Găleţeanu, Mihai Stoian, George Malacu, Horia Goncearu şi Florin Postelnecu.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

peco mic

Precizări din partea ISU.Arges cu privire la stațiea PECO din Călinești

În urma informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la închiderea unei stații de alimentare ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar