Acasă / EVENIMENT / Mai multe familii de etnie romă din Lereşti, lăsate fără apă

Mai multe familii de etnie romă din Lereşti, lăsate fără apă

ControlApa

Aproximativ 100 de familii de etnie romă din Lereşti, satul Pojorâta, au rămas fără apă, după ce au fost depistate că au restanţe considerabile la furnizor. Totul s-a întâmplat ieri-dimineaţă, când Edilul CGA Câmpulung, furnizor de apă în municipiul de la poalele Mateiaşului şi în comunele arondate, a organizat, împreună cu Jandarmeria Argeş, o nouă serie de acţiuni pentru debranşarea de la reţeaua publică a persoanelor care au restanţe la achitarea facturilor ori s-au branşat ilegal prin diverse improvizaţii şi furau apă. Tuturor celor care nu şi-au plătit facturile restante pe loc le-a fost oprită apa de la reţea, până când când vor ajunge cu datoriile achitate la zi. Circa 100 din cele 300 de familii din Pojorâta au datorii de aproape o jumătate de miliard de lei vechi la apa potabilă. Unii ziceau că au şi uitat de facturi emise şi cu… 15 ani în urmă, iar alţii susţineau că n-au consumat atâta apă cât au fost puşi să plătească. La rândul său, primarul Marian Toader afirma că, pe vremea când era vice, le bătea din poartă în poartă romilor ca să plătească utilităţile, dar aceştia nu se sinchiseau.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime cateasca (2)

Accident cu  trei victime în comuna Căteasca

Ieri după-amiază s-a produs un accident rutier în comuna Căteasca, satul Coșeri, în care au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar