Acasă / EVENIMENT / Mai multe societăți comerciale au fost atent verificate de politiști

Mai multe societăți comerciale au fost atent verificate de politiști

controale politieÎn ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat peste 100 de verificări la societăţi comerciale cu diverse obiecte de activitate, ocazie cu care în unele cazuri au întocmit dosare penale, iar în altele au aplicat amenzi şi au dispus confiscări de bani şi marfă. În Argeş, a fost efectuat un prim control la punctul de lucru din Bascov al unei societăţi comerciale cu profil de activitate depozitare, prelucrare şi comercializare material lemnos. Cu acest prilej s-a constatat o diferenţă de 137,95 mc cherestea din molid, care nu se regăsea în stocul faptic al firmei. Societatea comercială şi administratorul au fost amendaţi cu 15.000 lei, s-a dispus confiscarea sumei de 92.150 lei reprezentând contravaloarea materialului lemnos care nu se regăsea în stoc şi a fost deschis dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, poliţişti de la investigarea criminalităţii economice au mai verificat şapte firme din Costeşti cu obiect de activitate comercializarea materialelor de construcţii, ocazie cu care au fost aplicate trei amenzi în valoare de 20.000 lei şi a fost confiscată suma de 580 lei. Şi tot poliţişti de la „Economic”, împreună cu agenţi ai Secţiei Rurale Poiana Lacului, au controlat o firmă din comuna precizată, profilată pe activităţi de comerţ cu legume şi fructe. În urma verificărilor oamenii legii au stabilit că societatea în cauză nu emitea bonuri fiscale, motiv pentru care administratorul s-a ales cu 10.000 de lei amendă şi cu confiscarea sumei de 462 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar