Acasă / EVENIMENT / Maşini răsturnate, stâlpi rupţi, conducte de gaze avariate

Maşini răsturnate, stâlpi rupţi, conducte de gaze avariate

… Pe scurt acestra este bilanţul unor accidente de circulaţie care au avut loc ieri-dimineaţă pe şoselele judeţului. Din fericire nu s-au înregistrat victime ci doar pagube materiale consistente.
Primul a avut loc la Mărăcineni, unde șoferul unui autoturism nu ar fi adaptat viteza la condițiile de carosabil alunescos din cauza poleiului, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o conductă de gaze aflată în fața unei gospodării pe care a fisurat-o. La fața locului au intervenit pompierii militari pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor şi o echipă a distribuitorului de gaze. Al doilea s-a prpdus pe DN73 la Mihăeşti, unde un tir plin cu lemne a fost scăpat de sub control tot din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi s-a răsturnat pe marginea drumului avariind o conductă de gaze. În incident a mai fost avariat, pe lângă branșamentul la rețeaua de gaze, și un stâlp de electricitate. Pompierii din Mioveni au asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu, iar o echipă specializată a oprit alimentarea cu gaze. Cel de al treilea accident a avut loc pe strada maior Gâldău din Câmpulung (varianta ocolitoare a municipiului de la poalele Mateiaşului), unde un autoturism scăpat de sub control a derapat, a părăsit carosabilul şi s-a izbit de un stâlp al reţelei de telecomunicaţii aflat în apropierea unei benzinării, apoi s-a răsturnat. Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, iar echipajul ambulanţei SMURD au acordat primul ajutor șoferului, un bărbat în vârstă de 58 de ani, care s-a lovit la claviculă, dar nu a avut nevoie de transport la spital. În cel de al patrulea accident a fost implicat un ansamblu de transport care s-a răsturnat în comuna Morăreşti, satul Dedulești, încărcat cu mase plastice după cum a transmis ISU Argeş.
Au intervenit din nou pompierii millitari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Înrucât nu s-au înregistrat victime, cele patru incidente au fost încadrate ca tamponări.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

În contextul minivacanței de 1 Mai și având în vedere preconizarea unui număr mare de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar