Acasă / EVENIMENT / Masterclass internațional de dirijat orchestră și concerte simfonice, la Filarmonica Pitești

Masterclass internațional de dirijat orchestră și concerte simfonice, la Filarmonica Pitești

După 13 ani, Filarmonica Pitești organizează un nou masterclass internațional de dirijat orchestră.În perioada 4 – 10 septembrie, Filarmonica Pitești și Asociația „Suonarte” desfășoară „Romania 1st International Conducting Masterclass & Competition with Maestro Michalis Economou”.

Cursul se va finaliza cu două concerte simfonice susținute sâmbătă, 9 septembrie, și duminică, 10 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești vor urca pe scenă cei 14 cursanți. Aceștia sunt din Chile, Belgia, Austria, Coreea de Sud, Anglia, Italia, Grecia, Japonia și România.

În program: J. Haydn – Simfonia nr. 104, W. A. Mozart – Simfonia nr. 36 Linz și L. van Beethoven – Simfonia nr. 7.

Michalis Economou este unul dintre cei mai activi dirijori și  compozitori ai generației sale, o figură importantă a scenei muzicale elene. Este director muzical al Orchestrei Simfonice Radio a Greciei, fost director muzical al prestigioasei orchestre a filarmonicii din Qatar, dirijor șef al orchestrei simfonice din Atena și director al departamentului de muzică de la Universitatea Tehnică din Atena. A fost, de asemenea, dirijor invitat principal al filarmonicii din Malta. A colaborat cu peste 30 de orchestre simfonice din Europa, SUA și Asia.

Născut în Grecia, a studiat muzicologie la Universitatea din Atena, vioară, teorie și compozitie la Conservatorul Național din Atena. În prezent, este profesor de dirijat  orchestră la Conservatorul din Atena, formând peste 70 de tineri dirijori. Este fondatorul și directorul masterclassului anual national de dirijat, desfășurat de orchestra simfonică din Atena. Mai mult, este fondatorul si mentorul a trei dintre cele mai importante masterclassuri de dirijat, unul în Grecia cu filarmonica din Atena, unul în România cu Asociatia „Suonarte” și unul în Malta cu Filarmonica Malta.

Intrarea este liberă în ambele seri!  

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar