Acasă / EVENIMENT / Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele FC Argeș și FC Dinamo București

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele FC Argeș și FC Dinamo București

Gruparea-de-Jandarmi-Mobilă-Craiova-FotoPress24.ro_

Sâmbătă, 3 iunie a.c., jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal dintre echipele FC Argeș și FC Dinamo București, care se va desfășura pe Stadionul Orășenesc Mioveni, începând cu ora 21.00.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării meciului de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului sportiv, adresăm spectatorilor următoarele recomandări:
– să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;
– părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator. Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă, să nu se implice în acte care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar