Acasă / EVENIMENT / Măsuri de ordine publică la meciul de handbal feminin dintre România și Portugalia

Măsuri de ordine publică la meciul de handbal feminin dintre România și Portugalia

Jandarmii argeșeni vor fi prezenţi pentru a asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării meciului internațional de handbal feminin România – Portugalia, care va avea loc sâmbătă, 08 aprilie 2023, începând cu ora 17.00, la Sala Sporturilor Pitești Arena.

În conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, intrarea în arenă, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în Sala Sporturilor Pitești Arena se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.
Accesul publicului se realizează pe bază de bilete sau invitații, începând cu ora 15.00.
Jandarmeria Argeș recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Jandarmii argeșeni

De asemenea, precizăm că legislația în vigoare interzice următoarele:
deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice;
afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență;
accesul în arenă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților;
aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.
Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive și sunt obligați să se supună la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar