Acasă / EVENIMENT / Material lemnos confiscat

Material lemnos confiscat

În perioada 26 ianuarie – 01 februarie a.c., echipe formate din polițiști și specialiști silvici au acționat pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului Argeș.Aproape 80 de metri cubi de material lemnos a fost confiscat, iar în urma abaterilor de natură contravențională au fost aplicate 22 de sancțiuni, în valoare de 30.000 de lei.Echipe alcătuite din poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au acţionat pe raza județului nostru, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, dar și ai Direcției Silvice Argeș, și cu personal silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică din cadrul ocoalelor silvice din județ.

material-lemnos-fără-documente-legale-2

Polițiștii și specialiștii silvici au efectuat verificări privind tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea de material lemnos. În urma activităților, au fost constatate abateri privind încălcarea normelor specifice de către transportatori de material lemnos (cinci cu atelaje, 11 cu autoutilitare și 3 cu autocamioane), precum și de către o persoană care deținea material lemnos ce nu are atestată proveniența legală.În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, și a fost confiscată cantitatea totală de peste 77,8256 de metri cubi material lemnos (din care aproape 55 mc material lemnos prelucrat – cherestea). Sancțiunile au fost aplicate astfel:
– o sancțiune aplicată unei persoane fizice neautorizate ca transportator profesionist de material lemnos, ca urmare a depășirii limitei de 20 de m.c. pe an calendaristic;
– o sancțiune aplicată ca urmare a încărcării în aplicația SUMAL 2.0 a unor fotografii ce nu ilistrează complet și clar încărcătura de material lemnos;
– două sancțiuni aplicate ca urmare a stabilirii, prin măsurarea materialului lemnos transportat, a transportării de material lemnos în plus față de cantitatea justificată cu documente de proveniență;
– 18 sancțiuni aplicate ca urmare a depistării unor transporturi de material lemnos fără documente specifice de însoțire a transportului sau documente care să ateste proveniența legală.
În contextul operaționalizării aplicației SUMAL 2.0 privind controlul provenienței și trasabilității materialului lemnos, și al intrării în vigoare, din 31 ianuarie 2021, a prevederilor HG 497/ 25.06.2020, și a Ordinului 118/27.01.2021 privind obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0, activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continua în perioada următoare.Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges- Raliului Argeșului 2024 Shakedown -Albota (1)

Raliului Argeșului 2024 Shakedown -Albota

Nu mai este mult și se va da startul celei mai spectaculoase și longevive competiții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar