Sâmbătă, 4 martie 2017, ministrul Culturii, dl Ionuţ Vulpescu, s-a aflat în județul Argeș, la Vila Florica, din Ștefănești. Aici a avut o întâlnire cu ministrul Cercetării și Inovării, Șerban Valeca, președintele și vicepreședinții Consiliului Județean Argeș și directorii instituțiilor de Cultură din județ, pentru a confirma faptul că Ministerul Culturii își va exercita dreptul de preemțiune pentru achiziționarea Ansamblului Brătianu „Vila Florica”, în urma demersurilor conducerii C.J. Argeș și ale parlamentarilor argeșeni.Cu această ocazie, a fost organizată și o conferință de presă, în cadrul căreia dl. ministru Ionuţ Vulpescu a declarat că este pentru prima dată când Ministerul Culturii își exercită dreptul de preemțiune pentru un bun de patrimoniu național și județean, o premieră în istoria Ministerului, premieră ce debutează cu Ansamblul Brătianu „Vila Florica” din Ștefănești, Argeș.“Nu cred că trebuie insistat în legătură cu ceea ce reprezintă familia Brătianu în istoria României, probabil cel mai ilustru neam pe care îl are România. Eu am ținut, în mod special, atunci când s-a construit bugetul României, să fie o creștere pentru Ministerul Culturii, pentru că avem niște obligații în programul nostru de guvernare pe zona de cultură. Un angajament era creșterea bugetului alocat Ministerului Culturii cu 50%, în fiecare an, lucru care s-a și întâmplat. (…) Pentru prima oară în bugetul Ministerului, sunt alocate fonduri pentru ca statul să-și poată exercita dreptul de preemțiune pentru bunuri mobile și imobile. Avem o obligație, cu toții, față de istoria noastră, față de patrimoniul nostru, și mă bucur că am reușit pentru prima oară să alocăm fonduri importante, astfel încât atunci când suntem notificați și când sunt scoase la vânzare bunuri extrem de importante, statul să-și poată exercita acest drept. Este o premieră și mă bucur că începem acest exercițiu cu un loc extrem de important pentru istoria României. (…) Cred că este o obligație pe care o avem față de acest loc, de a-l menține în circuitul public. Avem o obligație față de istoria noastră. În foarte scurt timp sărbătorim centenarul Marii Uniri, iar arhitectul Unirii, cel care a implementat reformele Marii Uniri, este Ionel Brătianu. Așa cum am anunțat, am demarat procedurile ca Ministerul Culturii să-și exercite dreptul de preemțiune pentru cumpărarea Vilei Florica. (…) Avem alocate fonduri pentru exercitarea acestui drept. Existau niște legi care reglementau acest lucru, dar niciodată acest fond nu a fost alimentat. Este o premieră în istoria Ministerului Culturii” – Ionuț Vulpescu, ministrul Culturii.Faptul că domnul ministru Ionuț Vulpescu, prin Ministerul Culturii, a decis să exercite dreptul de preemțiune pentru achizționarea Vilei Florica reprezintă și un rezultat al demersurilor conducerii C.J. Argeș și ale parlamentarilor argeșeni.“Este vorba de fermitate, pragmatism și dorința de a face treabă. Lunea trecută am avut o întâlnire cu domnul ministru, chiar la Ministerul Culturii, unde am discutat mai multe detalii legate de stadiul actual al acestui ansamblu, iar miercuri domnul ministru a anunțat, în conferința de presă de la Ministerul Culturii, ceea ce noi doream să auzim de mai bine de cinci ani, anume că ministerul își va exercita dreptul de preemțiune pentru achiziționarea Vilei Florica” – Dan Manu, președinte CJ Argeș.
Acasă / SOCIAL / Ministrul Culturii,Ionuţ Vulpescu,a fost în județul Argeș, la Vila Florica, din Ștefănești
Citeşte şi ...
Când totul dispare, ce mai rămâne?
Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...