Un minor de 13 ani a fost accidentat de un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, la Ungheni. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, a rezultat că minorul de 13 ani, care se deplasa pe o bicicletă, pe DN 65A, pe raza comunei Ungheni, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul schimbării direcției de deplasare spre stânga, a fost accidentat de un autoturism condus în aceeași direcție de deplasare, de către un tânăr de 21 de ani, din Ungheni. Copilul a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Citeşte şi ...
Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!
Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...