Acasă / EVENIMENT / Mircea Drăghici rămâne în închisoare

Mircea Drăghici rămâne în închisoare

foto-mircea-draghici
Fostul deputat argeşean şi trezorier al PSD, Mircea Drăghici, rămâne în închisoare după ce completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins recursul în casaţie. În noiembrie 2021, tot un complet de cinci judecători, aşa cum am şi relatat la momentul respectiv, i-a respins şi contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
Vă reamintim că, în iulie 2021, fostul parlamentara fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în regim privativ de libertate în dosarul subvențiilor pentru partid. În primă instanță acesta primise patru ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și i s-au interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei principale. De asemenea, Drăghici a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru delapidare, iar în urma contopirii celor două pedepse Mircea Drăghici avea de executat patru ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite adică cinci ani.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor (2)

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar