Acasă / EVENIMENT / Misiune de salvare a iedului Cornel

Misiune de salvare a iedului Cornel

O nouă misiune de salvare a pompierilor argeșeni a avut loc în această dimineață, când un ieduț a căzut într-o fântână din comuna Bârla, satul Brabeți și a fost nevoie de intervenția colegilor noștri de la Punctul de Lucru Stolnici pentru a-l salva.După spusele proprietarului, ieduțul Cornel este tare curios şi năzdrăvan, iar atunci când iese la plimbare, îi place să alerge şi să se bucure de tot ce îl înconjoară… însă, de această dată, a avut ghinion și a căzut într-o fântână dezafectată, aflată la poarta gospodăriei.
Deşi accesul a fost dificil, pompierii sunt mereu pregătiţi să identifice soluţiile optime pentru salvarea oricărei vieţi. Astfel, cu ajutorul accesoriilor speciale din dotarea autospecialei, salvatorii au asamblat un dispozitiv care le-a permis să coboare în siguranţă în fântână, să recupereze animăluțul şi să-l aducă la suprafaţă.
Iedul a fost scos epuizat din fântână, dar într-o stare bună și fără răni vizibile, iar după câteva momente și-a revenit, spre bucuria proprietarului și a celor care au asistat cu sufletul la gură la operațiunea de salvare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

articolelor pirotehnice

Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți oameni și pentru animale!

Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar