Acasă / EVENIMENT / Misiunile executate de jandarmii argeșeni în minivacanța de Rusalii

Misiunile executate de jandarmii argeșeni în minivacanța de Rusalii

În perioada minivacanței de Rusalii, jandarmii argeșeni au fost alături de cetățeni, asigurând măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele cultural-artistice și manifestările sportive, organizate în spațiul public.

De asemenea, jandarmii au acționat zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, independent și în sistem integrat.
Astfel, în perioada de referință, 01 – 05.06.2023, jandarmii argeșeni au aplicat un număr de 61 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.500 lei și un număr de 23 de avertismente pentru încălcări ale prevederilor Legii 61/1991 rep., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru încălcări ale prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, pentru încălcări ale prevederilor OUG 23/2008, art. 58, lit. b privind pescuitul și acvacultura, precum și pentru încălcări ale OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente.
Tot în această perioadă, jandarmii argeșeni au intervenit la 31 de apeluri SNUAU 112, dintre care 23 de apeluri au semnalat prezența unor animale sălbatice în diferite zone intravilane și extravilan.
„Continuăm să ne îndeplinim atribuțiile cu responsabilitate, asigurând ordinea și liniștea publică și suntem permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora”,informează IJJ Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar