Acasă / SOCIAL / Miting pentru susținerea comisarului Dănuț Dinu (galerie foto)

Miting pentru susținerea comisarului Dănuț Dinu (galerie foto)

Aproape 100 de persoane s-au adunat astăzi în Piața Vasile Milea din Pitești, pentru a-l susține pe comisarul principal Dănuț Dinu, care zilele trecute a fost demis din funcția de purtător de cuvând al IPJ Argeș. Acesta a fost mutat de la departamentul de comunicare al Poliției Argeș la Circulație, după ce, pe pagina sa de Facebook, a postat mai multe critici față de modul cum sunt administrate piețele orașului. Chiar dacă era o opinie personală, pusă pe un cont de socializare, superiorii lui au crezut că acesta nu mai poate reprezenta imaginea Poliției. Cei prezenți astăzi și-au arătat nemulțumirea și față de atitudinea controversatului deputat PSD Cătălin Rădulescu care, tot pe Facebook, l-a criticat pe Dănuț Dinu într-un limbaj foarte dur, jignindu-i și pe aceia care îi țineau apărarea. În opinia multora dintre cei prezenți astăzi, Dinu a fost o victimă a imixtiunii politicului în administrație.
Ținând cont că libertatea de exprimare este garantată de Constituția României, nu este de mirare că astăzi 100 de persoane au venit să îl susțină pe polițist. Reprezentanți de ONG, jurnaliști și oameni simpli au venit să protesteze față de demiterea lui Dănuț Dinu, promițând că în fiecare duminică, între orele 11 și 13, se vor afla acolo, până când acest abuz va fi îndreptat. Printre cei care au venit să îl susțină pe Dinu se află și campionul național de automobilism, piteșteanul Vali Porcișteanu.
D.B Foto-MN

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Biroul de Presă al STS (1)

Alegeri 2024: rezultate cumulate pe prezenta.roaep.ro

Serviciul de Telecomunicații Speciale a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar