Acasă / EVENIMENT / Muncitori prinşi că fumau în Spitalul de Pediatrie

Muncitori prinşi că fumau în Spitalul de Pediatrie

În această dimineaţă, comisia de control constituită prin ordin de prefect, a descins la Spitalul de Pediatrie Piteşti, ocazie cu care a constatat că trei saloane ale Secției Oftamologie necesită igienizare, iar în blocul alimentar, pe unele porțiuni ale plafonului, erau urme de infiltrații cauzate de lucrările care sunt la nivelul superior şi pavimentul are fisuri.

Spital Pediatrie (1)
În Secția ATI nu se asigură normativul de personal medical superior. Din păcate, există doar doi medici ATI care lucrează cu spitalul în baza unui contract de colaborare. Posturile libere au fost scoase la concurs, dar nu au fost ocupate. La etajul VI, acolo unde sunt lucrări de reabilitare, când au mers în control, inspectorii ISU au găsit mai multe persoane care au încălcat prevederile legale privind fumatul. Mai exact este vorba despre personal al firmei ce se ocupă de lucrări, motiv pentru care operatorul economic a fost amendată cu 1.000 de lei. De asemenea, reprezentanții ISU au constatat mai multe nereguli pe linie de organizare în instituție în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor în sensul că nu este actualizat planul de evacuare în caz de situații de urgență şi nici planurile privind managementul situațiilor de urgență. „În incinta unității spitalicești, la secțiile de pe mai multe etaje, paturile mobile sunt mai late decât ușile, lucru care poate afecta evacuarea pacienților în caz de urgență”, a transmis Instituţia Prefectului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar