Acasă / EVENIMENT / Munţiile neexplodate, pericol mortal

Munţiile neexplodate, pericol mortal

Munţiile neexplodate

Deseori oameni își pun viața în pericol fie prin neglijarea riscurilor la care se expun, fie prin necunoașterea modului în care ar trebui să se comporte în anumite situații. Concret, în cazul descoperirii de muniții neexplodate este important de știut că neutralizarea și distrugerea acesteia se execută numai de către echipajele pirotehnice specializate, care au pregătirea și dotarea necesare pentru această misiune periculoasă.

După descoperirea unor astfel de elemente, specialiştii fac apel la populaţie să nu atingă muniţiile şi să sune imediat la 112. Orice intervenţie neautorizată asupra muniţiilor, unele având un grav avansat de degradare, reprezintă pericol pentru sănătatea şi chiar viaţa celor care le descoperă şi ignoră riscurile la care se expun prin manevrarea lor.
„Una dintre misiunile ISU Argeș o reprezintă asanarea și neutralizarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, misiune care este executată de pompieri specialiști pirotehniști. De la începutul acestui an, pirotehniştii ISU au intervenit în trei misiuni de asanare a munițiilor rămase neexplodate descoperite în judeţ. Astfel, pe 13 februarie, la Dâmbovicioara a fost găsit un proiectil inert cu calibrul de 152 mm. Pe 19 februarie, în comuna Căldăraru, a fost descoperit un proiectil exploziv cu calibrul 76 mm, fără focos. Iar pe 4 aprilie, în oraşul Ștefănești a fost găsită o grenadă defensivă fără încărcătură”, a transmis ISU Argeş.
Potrivit aceleiaşi surse, după descoperirea muniţiilor şi anunţarea autorităţilor abilitate sunt strict interzise:
atingerea cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul şi introducerea în diferite încăperi sau locuinţe; comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea lor în foc, topirea elementelor metalice ale acestora, tăierea cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură. De asemenea, se interzice folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale, demontarea focoaselor sau a altor elemente componente, folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii cum sunt grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.
„În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie SE INTERZICE:
accesul persoanelor şi animalelor, executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate, aprinderea focului deschis, executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare, precum şi circulaţia vehiculelor”, a mai transmis ISU Argeş.
De-a lungul anilor, în diverse localităţi argeşene au fost descoperite proiectile de tun, bombe de aviaţie, elemente de aruncător de grande, obuze, grenade ofensive şi defensive, cartuşe de diverse calibre etc, unele cu focos, altele fără, rămase neexplodate din cele două mari conflagraţii mondiale. Acestea au fost ridicate de pirotehnişti şi transportate fie în poligon, fie în zone izolate, departe de aşezări umane, şi distruse prin detonare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar