Acasă / EVENIMENT / Ne-a părăsit PETRE DUMITRESCU, cel mai longeviv actor al teatrului din Pitești

Ne-a părăsit PETRE DUMITRESCU, cel mai longeviv actor al teatrului din Pitești

Veste tristă astăzi pentru lumea artistică. Unul dintre actorii emblematici ai ultimei jumătăți de secol de la teatrul din Pitești, PETRE DUMITRESCU, și-a luat rămas bun de la această lume. Împlinise 84 de ani în luna aprilie și peste jumătate de secol de activitate pe scena piteșteană, ultimul rol fiind în spectacolul “Bădăranii”.

PETRE DUMITRESCU a intrat în anul 1959 la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București fiind admis de o comisie formată din Costache Antoniu, care era și decanul facultății, Radu Beligan, Ion Finteșteanu, Ion Șahidian și Alexandru Finți. A fost repartizat la clasa profesorului Dinu Negreanu, valoros regizor de teatru și film, unde a fost coleg cu Ștefan Iordache, Emil Boroghină, Valeriu Dogaru, etc. În 1963 a susținut lucrarea de stat în fața unei comisii care îl avea ca președinte pe Radu Beligan, profesor de actorie.

A activat aproape 60 de ani pe scena teatrului românesc dintre care 57 pe scena Teatrului “Alexandru Davila”. “Am venit la Pitești în 1963. Teatrul arăta în forma lui veche. Era Baie comunală. Ulterior a luat o altă formă. În ceea ce privește interiorul, scena a rămas nemodificată. Teatrul a avut actori foarte buni tot timpul. Aveam formidabil de multe spectacole. Colectivul teatrului era de 33 – 35 de actori aleși, având o activitate laborioasă și de calitate.”

PETRE DUMITRESCU a fost cel mai longeviv actor al Teatrului “Alexandru Davila” din Pitești. “Am ales teatrul pentru că așa am simțit întotdeauna și m-am dus acolo unde am simțit. Este singura facultate la care am dat examen și bineînțeles că am reușit. Toate rolurile mi-au plăcut și le-am făcut așa cum am putut să le fac mai bine. Și mici și mari. M-am bucurat de toate. Niciodată nu m-am gândit la succesul pe care l-am avut. Pe mine m-a interesat să-mi îndeplinesc misiunea mea de actor așa cum trebuie, așa cum am învățat, așa cum e necesar pentru public. Publicul piteștean m-a apreciat întotdeauna, de aceea am stat atâția ani, am activat în teatrul din Pitești, pentru că am avut de lucru; când nu ai de lucru pleci în altă parte.”

Începând cu anii 1973-1974, pe lângă actorie, PETRE DUMITRESCU s-a ocupat de fotografierea spectacolelor și actorilor. A avut expoziții de fotografie în teatru și la Biblioteca Județeană. “În fotografii publicul vine și vede actorii în personaje pentru că ei așa au expresivitate. Teatrul a avut actori foarte buni întotdeauna. Când am venit în teatru le făcea cineva de la Fondul Plastic, de la Casa Scânteii, un fotograf, însă costa foarte mult fotografierea unui spectacol. Le făceam fotografii colegilor prin deplasări, până când domnul Focșa m-a rugat să-i fotografiez un spectacol pe care îl punea în scenă. Fiind încântați de fotografii, din clipa aia am devenit fotograful teatrului. Fotografiam toate cele patru secții.“

Într-un interviu acordat unei publicații, PETRE DUMITRESCU spunea despre propria carieră: “În întreaga mea activitate am jucat peste 160 de roluri de toate categoriile. Le-am iubit pe toate, chiar dacă m-au favorizat sau nu. Am jucat de la tropăitor 4 „Electra” până la intelectualul din piesa „Morişca” a lui Marin Ioniţă, unde am interpretat un rol de mare întindere în care slăbeam în greutate, după fiecare spectacol, 1,2 kg. Am jucat roluri (personaje) pe care nu le pot uita, cum ar fi: Lelio din „Să nu pui dragostea la încercare” în regia marelui regizor Dan Alxandrescu, poetul din „Croitorii cei mari din Valahia” de Alexandru Popescu, Nicolae Golescu din „Bălcescu” de Camil Petrescu, Brighella din „Familia anticarului” de Carlo Goldoni, Mircea Basarab din „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, Jeff din „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, Rembrandt din „Geamandura” de Tudor Muşatescu, Masham din „Paharul cu apă” de Eugen Scribe, Dr. Davila din „Cuza Vodă” de Ion Luca, Biff din „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, Gorunschi din „Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin, Crăcănel din „D-ale carnavalului” de I.L.Caragiale, Comentatorul din „Revelion la baia de aburi” de Emil Enoghiski, Gaev din „Livada cu vişini” de A.P. Cehov, Pickering din „Pygmalion” de G.B. Shaw, Trahanache din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale şi multe, multe roluri principale şi de esenţă.”

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Drumul-Expres-Pitești-Mioveni

S-a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Drum Expres A1 – Pitești – Mioveni

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a informat Consiliul Județean Argeș, în calitate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar