Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii-Goleşti, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Argeş, îşi așteaptă publicul vizitator, sâmbătă, 17 mai, între orele 900-2400 , în această dată organizându-se Noaptea Muzeelor, eveniment internațional inclus, încă din anul 2010, în agenda manifestărilor anuale, în parteneriat cu Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Cei care iubesc muzeul sunt invitaţi să viziteze ansamblul feudal fortificat, în incinta căruia se află: Şcoala Slobodă Obştească (prima şcoală superioară în limba română, din mediul rural, din Țara Românească), Foişorul lui Tudor Vladimirescu, Bolniţa banului Radu Golescu, Arhondaricul în care se prezintă istoria Goleştilor, Baia turcească din secolul al XVIII-lea. De asemenea, până la orele 2100, va fi permis accesul și în muzeul în aer liber, un valoros sat românesc de secol XIX, cu gospodării viticole și pomicole din România.
Ghidajul în spaţiile muzeale va fi asigurat de muzeografi şi liceeni de la Colegiul Naţional „Zinca Golescu” din Pitești, îmbrăcaţi în costume de epocă şi port popular.
În cadrul programului special al acestei zile, vizitatorii vor avea prilejul să asiste la reconstituirea unei lecții de școală veche, prezentată de elevi de la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”.
Publicul vizitator este invitat să participe la următorul PROGRAM:
– orele 900-2400, Ziua Porţilor Deschise şi Noaptea Muzeelor – acces liber la expoziţiile de bază ale muzeului;
– orele 12,00 – 13,00, reconstituirea unei lecții de școală veche, prezentată de elevi ai Colegiului Naţional Zinca Golescu;
– orele 1200-1400 – Arta confecţionării ţesăturilor din lână – atelier de creaţie populară; coordonator: Malvine Mocenco;
– orele 1400-1600 – Spectacol artistic prezentat de elevii Liceului de Artă Dinu Lipatti din Pitești;
– orele 1600-1700 – Spectacol folcloric cu ansamblul Micii lăutari, din Priboieni-Argeş;
– orele 2000-2100 – Concert extraordinar susţinut de corul Ars Nova; dirijori: prof. Gheorghe Gomoiu şi Codruţ Scurtu.
Vă așteptăm cu drag!