Acasă / EVENIMENT / Norvegian jefuit de un argeşean

Norvegian jefuit de un argeşean

Judiciariştii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea procurorului, au finalizat cercetările într-un dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 9 spre 10 august 2018, în timp ce se afla în parcarea unei stații de carburanți de pe autostrada D2, din Slovacia, un individ a sustras 2.000 de euro şi 6.000 de coroane norvegiene din maşina unui cetăţean norvegian pe care acesta o lăsase neasigurată şi nesupravegheată. Acest aspect nu a trecut neobservat de către suspect care după ce proprietarul s-a îndepărtat, a dat lovitura şi s-a făcut nevăzut.

euro

Acesta a fost depistat de autoritățile slovace sesizate între timp după vizonarea imaginile suprinse de camerele de supraveghere video stabilindu-se că este vorba despre Ronaldo S., de 24 de ani, din Merişani.
Dosarul penal s-a constituit, iniţial, la nivelul autorităților judiciare din Republica Slovacă, iar cercetările au fost efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeş după ce s-a realizat și admis transferul de procedură către autoritățile judiciare române. Potrivit oamenilor legii, argeşeanul cu pricina este cercetat în mai multe cauze penale în care este suspectat tot de furt, iar pentru fapta comisă în Slovacia dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar