Acasă / EVENIMENT / Nouă răniți din accidentul de microbuz au fost aduși la Spitalul Județean Argeș

Nouă răniți din accidentul de microbuz au fost aduși la Spitalul Județean Argeș

Toate cele nouă victime ale accidentului de marți seară, din județul Dâmbovița, au fost tratate în Spitalul Județean de Urgență Pitești. Opt dintre pacienți au fost externați după ce au primit îngrijirile necesare, în timp ce o pacientă a necesitat internare în secția ORL, starea sa de sănătate fiind, în prezent stabilă.Un microbuz în care se aflau 12 persoane a fost implicat, marţi seară, într-un accident rutier pe DN 7, la Feţeni, în judeţul Dâmboviţa. A fost declanșat Planul Roșu de intervenție, iar pasagerii răniți, șase femei și trei bărbați, au fost aduși la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

„În urma accidentului victimele au început să vină la noi în spital în jurul orei 19,40. Din fericire nu a fost un număr mare de victime în stare critică. O singură pacientă, venită ceva mai târziu a fost politraumatizată și a necesitat și investigații mai susținute și a fost internată. Ceilalți opt pacienți au fost investigați pe rând, au avut contuzii multiple, fracturi ale membrelor, contuzii ale feței. Opt pacienți au plecat acasă cu tratament și imobilizarea fracturilor, acolo unde a fost cazul și o pacientă a fost internată, fiind în stare stabilă, în spital”- Dr. Marius Pascu, medic Șef UPU-SMURD, Spitalul Județean de Urgență Pitești.Medicii din tura de zi au rămas peste program, pentru a putea interveni, în caz de nevoie. Pentru volumul mare de investigații radiologice care se impunea într-o asemenea situație, Ștefan Costin, directorul medical al SJU Pitești, a solicitat ca medici și asistenți medicali din această specialitate să vină de acasă. Pacienții au vârste cuprinse între 24 și 55 de ani, cu toții fiind din Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar