Acasă / EVENIMENT / Nu a ţinut cont că era în concediu

Nu a ţinut cont că era în concediu

PompierConcendiu01

Menirea de a-i ajuta pe cei care au nevoie se manifestă, în cazul pompierilor argeşeni, chiar şi când nu sunt în timpul programului de lucru. După cum v-am informat, un puternic incendiu a izbucnit ieri după-amiază pe strada Valea Neagră din Mioveni, cartierul Colibaşi. Acolo au intervenit trei autospeciale ale Detaşamentului de Pompieri Mioveni şi una de la Detaşamentul Bradu, o autoscară, precum şi o ambulanţă SMURD, forţele de intervenţie însumând 21 de subofiţeri şi doi ofiţeri. La prima casă a ars acoperişul pe 80 mp, la a doua – pe 90 mp, iar la a treia – pe 20 mp. Printre cei care au acţionat pentru stingerea flăcărilor s-a aflat şi plutonierul major Cristian Stoica de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni, care nu a ţinut cont că era în concediu de odihnă şi că plecase de acasă la o întâlnire cu nişte prieteni ca să meargă la film.

„Nu este pentru prima dată când un pompier argeşean acţionează, din proprie iniţiativă, la un eveniment la care este martor. Acest lucru demonstrează că a fi pompier nu este doar o meserie, este vocaţie, este despre omenie, curaj şi implicare”, au declarat rerezentanţi ai ISU Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor (2)

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar