Acasă / EVENIMENT / O femeie a vrut să-şi ia zilele

O femeie a vrut să-şi ia zilele

sportiv cu stare de lesin la bazin-fotopress-24ro (2)

Pompierii Detaşamentului Curtea de Argeş au intervenit pe strada Cuza Vodă şi au reuşit să salveze o tânără care a încercat să se sinucidă. Când au văzut că nu pot să o convingă să renunţe la intenţia sa, aceştia au pătruns în locuinţă prin geamul de la bucătărie şi au reuşit să-i smulgă cuţitul pe care femeia îl avea în mână. Ulterior, aceasta a fost predată unui echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care a fost transportată la spital. Medicii au stabilit că cea în cauză se tăiase la o mnă, însă rănile erau superficiale şi nu se impunea internarea. Potrivit poliţiei este vorba despre Simona S., de 28 de ani, din municipiul Basarabilor, care trăia în concubinaj cu Petre M., de 36 de ani, din acelaşi oraş, şi au o fetiţă în vârstă de nouă ani. Ieri, tânăra s-a certat cu concubinul, aşa cum a făcut şi în urmă cu trei zile, şi a vrut să-şi taie venele ca să termine cu viaţa. Din fericire a fost salvată la timp.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar