Acasă / EVENIMENT / O nouă autospecială pentru stingerea incendiilor

O nouă autospecială pentru stingerea incendiilor

O nouă autospecială pentru stingerea incendiilor a intrat în dotarea Inspectoratului nostru, pentru a asigura un răspuns cât mai rapid și eficient în cazul unor incendii sau a altor situații de urgență.

Este o autospecială de capacitate mare, având un bazin de apă de 10000 l și mai multe accesorii pentru stingerea incendiilor, cum ar fi două tunuri de refulare a apei și instalații pentru realizarea dispozitivelor de intervenție, un echipament special de desfumare și răcire a spațiilor, precum și proiectoare pentru iluminarea zonei de intervenție, dar și alte accesorii cu funcții speciale pentru a eficientiza misiunile pompierilor.
Autospeciala achiziționată prin programul Viziune 2020, susținut de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență a fost alocată Detașamentului de Pompieri Câmpulung și va asigura intervenția operativă pentru comunitățile din zonă.

La data de 15 iunie 2021, au fost semnate două Acorduri-cadru privind furnizarea a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor. În baza celor două acorduri-cadru, în valoare totală estimată de 779.670.873,52 lei cu TVA (aprox. 159 milioane Euro), au fost încheiate contracte subsecvente pentru furnizarea a 276 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 l, respectiv 200 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l. Autospecialele sunt achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane euro. Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depășită și acoperirea deficitului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor (2)

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar