Doliul în fotbalul argeşean. Alexandru Neacşu, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti juniori ai Şcolii de Fotbal Marius Priseceanu a decedat sîmbătă în urma unui accident de circulaţie provocat de un bărbat de 51 de ani din Braşov care se deplasa către Izvoru. Băiatul în vîrstă de 12 ani şi jumătate se afla la bunici în comuna Recea cînd un şofer care mergea cu viteză mare a scăpat maşina de sub control şi a acroşat un grup de tineri care mergeau pe marginea drumului.
Băiatul a fost transportat la Spitalul Costeşti unde a decedat în urma traumatismelor suferite în urma impactului în timp ce o fetiţă de 14 ani a supravieţuit dar are leziuni grave.
Antrenorul Viorel Moiceanu regretă dispaiţia prematură a micuţului fotbalist: „Eu l-am pregătit timp de doi ani şi jumătate cînd am format această grupă. Îl foloseam ca mijlocaş central şi susţin cu tărie că era unul dintre cei mai talentaţi copii pe care îi aveam la această grupă. Avea sclipiri şi putea să decidă de unul singur soarta unui meci. Mă bazam pe el şi îi prevedeam un viitor frumos în fotbal. Avea şanse mari să iasă fotbalist cum se spune. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndurerate!”.