Acasă / EVENIMENT / Octogenar rătăcit prin Piteşti

Octogenar rătăcit prin Piteşti

PolitistLocal01

„În jurul orei 20 a serii de duminică, un echipaj al Poliţiei Locale Piteşti a depistat pe Calea Bascov un bărbat în vârstă, care se deplasa haotic pe stradă şi risca să fie accidentat de vehiculele aflate în trafic. Fiind legitimat, bărbatul le-a spus agenţilor că nu mai ştie unde locuieşte şi că are nevoie de ajutor pentru a ajunge acasă. În urma identificării prin dispeceratul Poliţiei Locale, s-a stabilit că acesta are 81 de ani şi locuieşte în comuna Bascov, fiind anunţat ca dispărut de la domiciliu în urmă cu câteva ore. Respectivul a fost predat Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, pentru a fi încredinţat familiei”, ne-a declarat Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvânt al poliţiei locale piteştene. Din verificări s-a stabilit că este vorba despre Gheorghe Ţ., de 81 de ani, din localitatea precizată, a cărui dispariţie fusese anunţată de fiu său, Aurel, în vârstă de 57 de ani. Potrivit acestuia, octogenarul suferea de Alzheimer şi că, scăpat de sub supraveghere, a plecat de la domiciliu într-o direcţie necunoscută. Poliţiştii din Bascov au luat legătura cu celelalte unităţi poliţieneşti din zonă, cât şi cu Poliţia Piteşti şi cu Poliţia Locală, cărora le-au fost transmise semnalmentele dispărutului. Aşa cum am precizat, acesta a fost găsit teafăr de agenţi locali în zona cartierului Eremia Grigorescu şi în aceeaşi seară a fost preluat de familie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime cateasca (2)

Accident cu  trei victime în comuna Căteasca

Ieri după-amiază s-a produs un accident rutier în comuna Căteasca, satul Coșeri, în care au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar