Acasă / EVENIMENT / Opt proxeneţi trimişi în spatele gratiilor

Opt proxeneţi trimişi în spatele gratiilor

percheziții-domiciliare
Opt persoane, şapte bărbaţi şi o femeie, bănuiţi de trafic de persoane şi proxenetism au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul Poliţiei Argeş. Ei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Aceştia sunt Florin G., de 32 de ani, din Câmpulung, Bogdan M., de 25 de ani, din Boteni, Ion P., de 32 de ani, din Vultureşti, Gheorghe C., de 26 de ani, din Hârtieşti, Daniel J., de 28 de ani, din Bradu, Maria S., de 35 de ani, şi soţul său, Marius, de 44 de ani, ambii din Piteşti, şi Florin F., de 24 de ani, de asemenea piteştean.
Vă reamintim că polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au efectuat opt percheziţii domiciliare în județele Argeş (două), Vâlcea (patru) şi Mureş (două) pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de persoane şi proxenetism. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2021, ei au recrutat prin metoda „loverboy” opt tinere cu vârste între 18 şi 27 de ani, pe care le-au constrâns să se prostitueze prin Târgu Mureș, Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea membrii grupului reținând sumele de bani obținute din prostituție.
În activitatea infracțională, victimele au fost cazate în moteluri sau apartamente închiriate, după care suspecţii au postat anunțuri în vederea atragerii de clienți. De asemenea, membrii grupului supravegheau atent tinerele, le-au bătut, le-au amenințat cu moartea și cu săvârșirea unor infracțiuni îndreptate asupra copiilor minori, fiind amenințate cu divulgarea, către terțe persoane, a faptului că se prostituează. Din banii obținuți de pe urma fetelor obligate să-şi vândă trupurile, membrii grupului și-au achiziționat autoturisme de lux, iar importante sume de bani ar fi fost pierdute în sălile de jocuri de noroc.
În aceeaşi zi, ofiţerii BCCO şi procurorii DIICOT au făcut percheziţii şi într-o cauză penală ce priveşte comiterea de infracţiuni informatice, la care a participat şi un poliţist din Belgia, ţară unde au acţionat infractorii şi doi suspecţi au fost duşi la audieri.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale (1)

Jandarmii argeșeni au acționat cu efective mărite 1 Mai și Sărbătorile Pascale

Rezultatele obținute de jandarmii argeșeni în perioada minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale „În ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar