Acasă / EVENIMENT / Pendiuc, Văsâi şi Scarlat au ajuns la închisoare

Pendiuc, Văsâi şi Scarlat au ajuns la închisoare

După ani de procese, dosarul „Publitrans” referitor la un contract de achiziţie a 80 de autobuze noi de către SC Publitrans 2000 SA, a fost finalizat. Fostul primar Tudor Pendiuc şi oamenii de afaceri Gheorghe Văsâi şi Constantin Scarlat au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare în regim de detenţie. Decizia, pronunţată vineri de Curtea de Apel Bucureşti, este definitivă. În aceeaşi zi, cei trei s-au prezentat la sediul Poliţiei Argeş şi ulterior au fost duşi la Penitenciarul Mioveni şi încarceraţi.

Penitenciarul Mioveni (1)
În primă instanţă, fostul edil fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la opt ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Sentinţa a fost atacată şi dosarul a intrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, ai cărei magistraţi au redus pedeapsa iniţială constatându-se că pentru infracţiunea de luare de mită faptele s-au prescris, iar pentru abuz în serviciu, pedeapsa a fost scăzută la patru ani. În acelaşi dosar, fiica sa, Emanuela Pendiuc, a scăpat de o condamnare de cinci ani primită la instanţa de fond. Pentru spălare de bani a fost achitată, iar pentru complicitate la luare de mită faptele s-au prescris. În schimb, oamenii de afaceri Gheorghe Văsâi şi Constantin Scarlat, deţinători ai firmelor Girexim Universal SA, respectiv CNCD SA, au primit tot câte partru ani închisoare, de asemenea cu executare în regim carceral. Ceilalţi inculpaţi din dosar, care la instanţa de fond primiseră pedepse între patru şi şapte ani şi opt luni de puşcărie, au scăpat de pedepse fie prin achitare, fie ca urmare a prescrierii faptelor. Ei sunt Valentin Vişoiu (acţionar la CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL), Robert Aurelian Roman (director general al Publitrans 2000 SA), Emilian Nechita (director executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Piteşti şi preşedinte al comisiei de evaluare), Manuel Vasile Rotaru (director general Publitrans 2000 SA, succesorul lui Roman), Elena Berinde (director economic al Publitrans), Lucia Corina Ivan (şef Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice Primăria Piteşti), Doru Alexandru Petriea (ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA), Mihai Petriea, tatăl acestuia. Pe latură civilă, Tudor Pendiuc a fost obligat, în solidar cu Gheorghe Văsâi şi Constantin Scarlat, la plata către Publitrans 2000 SA a sumei de 23.279.706 lei.
Vă reamintim că, potrivit procurorilor DNA Piteşti, Tudor Pendiuc a făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans şi Asocierea CNCD – Girexim Universal SA, în folosul ultimei. Sub pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, fostul edil a determinat încheierea contractului în condiţiile în care cele două firme private nu deţineau autobuzele în proprietate. Deşi cunoşteau acest aspect, directorul general şi cel economic ai Publitrans, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu, au solicitat Primăriei Piteşti încasarea subvenţiei şi au semnat 70 de procese-verbale de verificare a documentaţiei la decontul de subvenţie pentru activitatea de transport public de persoane. În acelaşi context, şi şeful Serviciului Unitate Monitorizare Servicii Publice, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a semnat 26 de procese-verbale de verificare a documentaţiei la decontul de subvenţie pentru activitatea de transport public de persoane, cunoscând că CNCD/Girexim Universal nu au autobuzele, modalitate care a făcut posibil ca Tudor Pendiuc să dispună efectuarea de plăţi către respectivii operatori economici. Procurorii arată că din subvenţia încasată de la Primăria Piteşti, firmele private au achitat autobuzele care ulterior le-au revenit în proprietate, în timp ce Publitrans a rămas în aceeaşi situaţie, adică fără mijloacele de transport. De asemenea, Tudor Pendiuc este acuzat că a primit pentru fiica sa, Emanuela, de la Valentin Vişoiu, un apartament în Ansamblul Rezidenţial Quadra Place din Bucureşti, în valoare de 130.900 euro, în schimbul favorizării asocierii CNCD/Girexim Universal în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, pentru care nu s-a plătit niciun ban.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident autoturism și scuter Vedea

Accident între un autoturism și un scuter în comuna Vedea

Accident rutier între un autoturism și un scuter în comuna Vedea.Intervin pompierii de la Pichetul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar