Acasă / EVENIMENT / Pentru unii a fi poliţist este un vis din copilărie

Pentru unii a fi poliţist este un vis din copilărie

Pentru cei care își doresc, încă din copilărie, să îmbrace uniforma de polițist sau pentru cei care acum vor să descopere această profesie, polițiștii argeșeni au organizat, joi, 26 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, activități de informare și promovare a acestei meserii.

Despre cum pot deveni polițiști, urmând cursurile unei forme de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au aflat elevii din anii terminali din cadrul Liceului Teoretic ,,Ion Cantacuzino” din Pitești.

Astfel, copiilor le-a fost explicat faptul că polițistul luptă împotriva criminalității și infracțiunilor, desfășoară activități pentru menținerea ordinii publice și a securității personale a cetățenilor, fiind dezbătute exemple din experiența polițiștilor.
Au fost descrise și uniforma și rolul polițiștilor prezenți în stradă, și le-au fost prezentate tehnica și dotările diverselor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Despre cum pot reuși prin muncă și perseverență, le-a vorbit și un fost elev al liceului pe care sunt pe cale să îl absolve, în prezent luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

Polițiștii argeșeni desfășoară, permanent, activități de promovare a profesiei de polițist, județul nostru făcând parte dintre județele din care provin cei mai mulți absolvenţi ai instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

Reamintim faptul că, în perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș primește cereri de înscriere pentru trei dintre unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, perioada de recrutare fiind în desfășurare.

Anunțul de recrutare, cu toate detaliile necesare înscrierii, modelele documentelor și detaliile aferente celorlalte etape de desfășurare a concursurilor, pot fi accesate gratuit pe adresa de internet a I.P.J. Argeș, fiind disponibile la link-ul: https://ag.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-in-institutiile-de-invatamant/anunt-recrutare-candidati-pentru-admiterea-in-institutiile-de-invatamant-postliceal-care-pregatesc-personal-pentru-nevoile-m-a-i-sesiunea-octombrie-2023-februarie-2024

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar